Invertor 12Ccc/220Vca sinusoidal

Plecând de la o placă produsă de poporul chinez, care costă până în 10 usd, cu câteva piese am realizat un invertor 12Vcc/220Vca. Ceea ce este mai important este că forma semnalului la ieșire este sinusoidală, putând deci alimenta și motoare sau alte dispozitive care cer semnal sinusoidal.

Placa se numește EGS002 și conține absolut tot ceea ce îți trebuie pentru a transforma 12V cc în 220V ca.
Datasheet-ul plăcii dă toate detaliile necesare pentru a construi așa ceva ! Acesta poate fi descărcat de AICI !
Eu am folosit 4 MOSFET-uri tip IRF840 și un mic transformator 220/12V. Nu m-a interesat decât funcționarea acestuia și drept să spun nu am rămas dezamăgit !

Teoretic, în funcție de transformatorul folosit și bineînțeles tipul MOSFET-urilor se poate construi fără probleme un invertor serios cu undă sinusoidală.

Eu i-am mai atașat și un display făcut pentru această placă care indică tensiunea de ieșire, frecvența, curentul consumat și temperatura incintei unde este montat invertorul. Pentru citirea temperaturii se montează un termistor. Peste 45 de grade se comandă automat un ventilator. Nu am montat aceste termistor dar nu am niciun dubiu că nu ar funcționa !

Respectând schema din datasheet montajul pornește din prima !

Cred că poate fi încadrat la categoria „Proiect de weekend” !


Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.